"no es un insulto"-"nu e o insultă"de Șișu Ploeșteanu Doria (traducido al español por Elisabeta Boțan)
Șișu Ploeșteanu Doria |
no es un insulto
no aguantaba el color verde
ni la ropa fina
para vivir en la ciudad
tienes que cubrirte con hojas
y dejar el asombro
en los ojos del extraño que te mira desde arriba
o en el cuerpo descubierto del amante...
¿con quién hablas?
¿qué te importa? no tengo dinero para dar
que mala eres tía, nada
he soñado con la tumba de Tusitula
le recitaba mis poesías
cuando asomaba el día la tumba tosió
cogí en brazos mis libros
y corrí
ahogando de paso el aíre
me di cuenta que yo era la mendiga de las noches
no encontraba ni un cigarro en el suelo
ni pan encontraba
ni las botellas rotas para destrozar la abundancia de mi vida
hasta la sangre
no encontré el registro de las metáforas
para ocultarme
he hallado una palabrota escrita sobre un muro
un perro me miraba triste
me lo llevé
y quedé así hasta que la histeria del hambre se convirtió en risa
tengo una risa rubia con labios empolvados de rosa
un punto cardinal se puso en la frente
y me quedé dormida
nu e o insultă
nu am suportat culoarea verde
nici hainele fine
pentru a trăi în oraș
trebuie să te-acoperi cu frunze
iar mirarea să o lași
în ochii străinului care te privește de sus
ori pe corpul dezvelit al amantei...
cu cine vorbești?
ce te privește? nu am bani de dat
tanti rea ce ești, bleah
am visat mormântul lui Tusitula
îi recitam poeziile mele
spre ziuă mormântul a tușit
mi-am luat cărțile în brațe
și am fugit
sufocând aerul în trecere
mi-am dat seama că eram cerșetoarea nopților
nu am găsit nicio țigară pe jos
și nici pâine nu am găsit
nu am găsit sticlele sparte să-mi pot distruge abundența vieții
până la sânge
nu am găsit registrul metaforelor
ca să mă pot ascunde
am găsit o înjurătură scrisă pe un zid
un câine mă privea trist
l-am luat cu mine
și am stat așa până când isteria foamei s-a transformat în râs
am râs blondin cu buzele pudrate în roz
s-a lăsat un punct cardinal peste frunte
și am adormit
nu am suportat culoarea verde
nici hainele fine
pentru a trăi în oraș
trebuie să te-acoperi cu frunze
iar mirarea să o lași
în ochii străinului care te privește de sus
ori pe corpul dezvelit al amantei...
cu cine vorbești?
ce te privește? nu am bani de dat
tanti rea ce ești, bleah
am visat mormântul lui Tusitula
îi recitam poeziile mele
spre ziuă mormântul a tușit
mi-am luat cărțile în brațe
și am fugit
sufocând aerul în trecere
mi-am dat seama că eram cerșetoarea nopților
nu am găsit nicio țigară pe jos
și nici pâine nu am găsit
nu am găsit sticlele sparte să-mi pot distruge abundența vieții
până la sânge
nu am găsit registrul metaforelor
ca să mă pot ascunde
am găsit o înjurătură scrisă pe un zid
un câine mă privea trist
l-am luat cu mine
și am stat așa până când isteria foamei s-a transformat în râs
am râs blondin cu buzele pudrate în roz
s-a lăsat un punct cardinal peste frunte
și am adormit
Comentarios
Publicar un comentario