9 de Mircea Petean, poema traducido al español por Elisabeta Boțan

Mircea Petean

9

la baja luz lame las suelas de tus pies

la hierba resuena a reconciliación 

te despiertas - la boca sellada con escarcha

la imaginación amenazada

(quise decir – qué torpeza – de tiempo)

Ana

te oigo y te escucho

las palabras saltan detrás de mi

como langostas

dentro de una escudilla sucia

hace tiempo formaban hermosas parejas

cada tarde entraban en la danza

es como citarse con los antiguos amigos

desde hace mucho tiempo y de muy lejos

y suenan gestos palabras búsquedas como las monedas

en las manos

a la espera

Ana
(sonriente pestaña)

mira

ve

aquella imagen querría encarnarse

escucha

que grito –

lárgate esmalte  travieso

9

lumina joasă te linge pe tălpi

iarba răsună a împăcare

te trezeşti – gura pecetluită de brumă

imaginaţia ameninţată

(era să spun – ce stângăcie – de timp)

Ana

te aud şi te ascult

sar în urma mea cuvintele

ca lăcustele

într-o strachină veche murdară

cândva formau frumoase perechi

încingeau horă seară de seară

e ca şi cum ţi-ai da întâlnire cu prieteni vechi

de demult şi de departe

şi ai suna gesturi vorbe căutături ca monezi

în palme

în aşteptare

ana

(surâzătoare geana)

uite

vezi

acel chip ar vrea să se întrupeze

auzi

căci strig –

ia-ţi tălpăşiţa smalţ zbanghiu