"Prologul cărții EGOMETRIE de Elisabeta Boțan" - "El prólogo del libro EGOMETRÍA de Elisabeta Boțan " por Daniel Montoly







PROLOG

Mă cuibăresc între cuvintele tale

Este o mare plăcere pentru mine să scriu prologul cărții Egometrie, dat fiind că acest volum de poezie tratează despre condiția umană şi răspunde poetic fenomenologiei existenţiale. Şi pentru că poezia pornește de la subiectivitatea eului, este logic ca aceste poeme să interpreteze într-un mod particular realitatea aflată într-o continuă schimbare. De exemplu, versul Eu sunt cea care arde pe rugul cuvântului confirmă liric dificultatea elaborărilor poetului şi strădania profundă de a surprinde ceea ce există dincolo de vederea obişnuită.
Cele 75 de poezii fac dovada unui riguros exercițiu de selecție şi compun o carte foarte bine structurată, atât prin formă cât și prin conținut. Încă din primul poem, autoarea ne dezvăluie orizontul poemelor sale şi fineţea incursiunii psihologice: Paşii îmi îngenunchează de atâta rătăcire prin propria mea geometrie...
Sau în acest vers: 
Nu mai știu unde începe ființa mea prin acest abis de căutări...
Prima trăsătură evidentă pe care o percepem în acest vers este starea conştientă a vocii, aptă să îşi recunoască traiectoria, dar și capcana urzită de propria realitate, pe care o înfruntă. Poeta este prizonieră într-un cerc, din care nu poate să scape decât însoțită de cuvânt:
Calea tumultoasă se luminează când capătă formă de spirală,
Zborul se reînnoadă ca să se înalțe prin cuvânt.
Elisabeta Boțan este o poetă subtilă, profund cunoscătoare a limbajului poetic, prin profesia sa de traducător. Dar ca poetă stăpânește şi realitatea cunoscută, abordând-o metafizic şi emoțional.
Marea își leagănă neliniștea în oglinda nemărginirii sale,
ne spune poeta în poezia Contragreutate.
Acest vers trebuie considerat chiar în ideea pe care o comunică. În acest sens, Maurice Merleau-Ponti spunea că „Nu trebuie să ne întrebăm dacă percepem lumea cu adevărat, din contră, trebuie spus că lumea este ceea ce percepem.” Sau, cu vorbele poetei:
Omul se hrănește cu abisurile sufletului său. (Contragreutate).
În poetica Elisabetei Boțan, a scrie înseamnă a exista. Poezia ei îl constrânge pe cititor să stabilească o legătură care depășește tipul de comunicare la modă în poezia actuală. Egometrie este un volum de poezie în cheia metapoeziei, care demonstrează necesitatea de a intra în dialog cu celălalt. Poeta dramatizează cu profunzime interiorul metafizic al ființei, însă din versurile ei nu lipsește tandreţea feminină:
Mă cuibăresc și adorm între cuvintele tale.
Iar uneori ne poartă Spre catedrala copilăriei...
  Cartea Egometrie este o lucrare eterogenă, în care putem găsi poeme unice, originale, ce se caracterizează prin policromie emotivă, prin singularitate și transparență.



Columbus, Ohio, 2015

 Traducerea în limba română de  Elisabeta Boțan


PRÓLOGO

Me acurruco y me duermo entre tus palabras

Es un gran placer para mí escribir el prólogo del libro Egometría, ya que ese poemario trata de la condición humana y responde poéticamente a la fenomenología existencial. Y como la poesía parte de la subjetividad del yo, es lógico que estos poemas interpreten de una manera particular la realidad que se encuentra en un perpetuo cambio. Por ejemplo, el verso Yo soy aquella que arde en la hoguera de la palabra confirma líricamente la dificultad del poeta en su profundo afán de sorprender lo que existe más allá de una mirada común.
Las 75 poesías son testimonio de un riguroso ejercicio de selección que componen un libro excelentemente estructurado, en forma y contenido. Aún desde el primer poema, la autora nos revela el horizonte de sus poemas y la finura de su incursión psicológica:
Mis pasos se arrodillan de tanto errar por mi propia geometría
O en este verso: Ya no sé dónde empieza mi ser dentro de este abismo de búsquedas…
La primera característica que percibimos y que destaca en este verso es el estado consciente de la voz, capaz de reconocer su trayectoria, y también el entrampamiento urdido por la propia realidad, a la que ella se enfrenta. La poeta es prisionera en un círculo, de donde puede escapar solo acompañada por la palabra:
El camino tumultuoso se aclara cuando cobra forma de espiral,
El vuelo se reanuda para alzarse a través de la palabra.
Elisabeta Boțan es una poeta sutil, profunda conocedora del lenguaje poético, por su profesión de traductora. Pero como poeta domina también la realidad conocida, abordándola de manera metafísica y emocional, tal como expresa en el poema Contrapeso: El mar mece su angustia en el espejo de su inmensidad.
Este verso tiene que ser considerado en la misma idea que comunica. En este sentido, Maurice Merleau-Ponti afirmaba “No hay que preguntarse si verdaderamente percibimos el mundo, por el contrario, hay que decir que el mundo es aquello que percibimos.” O, con las palabras de la poeta: El hombre se alimenta con los abismos de su alma.
En la poética de Elisabeta Botan, escribir significa existir. Su poesía le impone al lector establecer una relación que supera el tipo de comunicación de moda en la poesía actual. Egometría es un poemario en la clave de la metapoesía, que demuestra la necesidad de entrar en dialogo con el otro.
La poeta dramatiza con profundidad el interior metafísico del ser, pero de sus versos no falta la ternura femenina:
Me acurruco y me duermo entre tus palabras.
Y a veces nos lleva Hacia la catedral de la infancia…
El libro Egometría es una obra heterogénea, donde podemos encontrar poemas únicos, originales, que se caracterizan por su policromía emotiva, singularidad y transparencia.


Columbus, Ohio, 2015


 Traducido al rumano por  Elisabeta Boțan

Comentarios